Fabricaţia de amortizoare în România

o poveste de succes”

1996 a fost anul naşterii firmei mixte româno-germane ThyssenKrupp Bilstein Compa S.A., cu sediul în Sibiu.

Pe de o parte, Bilstein aducea tehnologia de vârf şi o îndelungată experienţă în fabricaţia de amortizoare, fiind binecunoscută în Europa ca furnizor de prim montaj pentru mărci prestigioase de autoturisme: Mercedes, Jaguar, Porsche, Ferrari. Bilstein aducea, în acelaşi timp, competenţă în domeniul amortizoarelor cu utilizări speciale: de la tuning-ul suspensiei pentru autoturisme de stradă până la Formula 1, Campionatul Mondial de Raliuri sau curse de circuit. Pe de altă parte, partenerul român Compa punea la dispoziţie spaţiul de producţie, utilaje, personal calificat şi o experienţă de peste 20 de ani în fabricaţia de amortizoare pentru autoturismele româneşti.

Anii care au trecut au adus modificări majore în fabrica de la Sibiu. Imediat după începerea cooperării s-a realizat modernizarea şi creşterea capacităţii liniilor de fabricaţie. S-au adus utilaje moderne, de la roboţi de sudură şi strunguri cu comandă numerică până la linii întregi pentru cromare (necesară unei protecţii de calitate a tijei amortizoarelor) şi pentru vopsire în câmp electrostatic.

Investiţiile în tehnologie şi în pregătirea personalului nu au întârziat să dea rezultate. ThyssenKrupp Bilstein Compa livrează acum amortizoare pentru prim montaj către cei mai prestigioşi constructori de autoturisme din Europa, Mercedes, Jaguar, BMW.

Pentru piaţa de piese schimb, cu o gama de 2.600 de tipuri, Bilstein oferă amortizoare şi kit-uri de suspensie pentru autoturisme, vehicule de teren şi utilitare .